DanishEnglishFrenchGermanPortugueseRomanianRussianSpanish
DanishEnglishFrenchGermanPortugueseRomanianRussianSpanish
Meditație pe aripile sufletului

În acest caz avem o meditație la care m-am gândit, care este simplă însă efectivă, pentru a-ți întării și împuternicii aripile. Această meditație e scrisă de mine, însă mi-a fost sugerată de către Anubis. Satan și Enlil (Belzebut) m-au încurajat să o scriu și să o împărtășesc.

1. Relaxează-ți mintea și intră într-un stadiu meditativ.

2. Vizualizează-ți aripile și simte-le,  împreună cu energia care curge prin ele

3. Inspiră până la un număr cu care ești confortabil (să spunem 6). Când inspiri, ține-ți aripile în jos,  ar trebui să efectuezi asta într-o poziție complet relaxată.

4. Ţine-ți respirația și în timp ce faci asta, mișcă-ți aripile încet; simplu mișcă-le înainte și înapoi. Pentru început, fă asta de 3 până la 5 ori.

NOTĂ – Prima oară când începi să lucrezi cu aripile, acestea nu vor fi prea puternice și din cauza asta nu se vor mișca prea repede. Recomand să începi cu aproximativ 3 repetiții, după care, de la o meditație la alta, adăugă din ce în ce mai multe.

5. Când expiri, extinde-ți aripile cât de înalt poți și menține-le așa pentru întreaga expirație. La sfârșit, lasă-ți aripile să revină la poziția inițială, complet relaxate.

Cele de mai sus constituie o rundă. Cinci runde sunt suficiente pentru o singură ședință. Dacă te simți încordat, poți să diminuezi rundele sau bătăile aripilor. Nu ar trebui să exagerezi sau să te istovești sub nici o formă.

Mulțumiri lui Anubis, Enlil și Satan pentru îndrumare, ajutor și inspirație în creerea acestei meditații.

Chakrele aripilor sufletului:

 

 

Hail Satan!
Hail Anubis!
Hail Enlil!
Laudă Zeilor Adevărați de odinioară

– En Haradren Amlug